Diminueaza competitia dintre frati

Nu e corect!

Îi înnebunește pe părinți. Facem tot posibilul să fim corecți, dar copiii parcă vor să intre în competiție pentru orice! De ce?

● Simțul corectitudinii este instinctiv. Cercetările arată că până și bebelușii știu câte ceva în legătură cu ideea de egalitate. Se pare că simțul corectitudinii reprezintă unul dintre mecanismele predefinite necesare traiului în grup.

● Își doresc cu disperare să știe că-i iubiți mai mult decât pe oricine altcineva, astfel încât să aibă asigurată supraviețuirea. Această dorință este programată genetic. Genele lor vor să știe pe cine ați salva dacă vă atacă un tigru. Dacă-l iubiți mai mult pe frate, a încurcat-o.

● Copiii nu sunt prea diferiți față de adulți. Întreaga sferă juridică are la bază dorința oamenilor de a fi tratați corect.

Problema nu este că cei mici își doresc corectitudine, ci că se așteaptă să acționați ca Solomon și să împărțiți darurile în mod egal, însă nu există nicio modalitate ca ambii copii să se simtă tratați corect, indiferent de soluția născocită de părinți. Iar acest lucru se întâmplă nu doar pentru că suntem supuși greșelilor, ci pentru că, atunci când caută corectitudinea, copiii sunt motivați de frică, adesea o frică irațională.

Prin urmare, cum putem gestiona întregul concept al corectitudinii fără să o luăm razna, într-un mod care să-i ajute pe copiii noștri să se simtă mai în siguranță și să le tempereze competitivitatea?

1. Empatizați. Copilul vostru are sentimente puternice în legătură cu acest subiect. În definitiv, la un nivel inconștient, asta are legătură cu supraviețuirea sa. Nu veți ajunge la niciun rezultat dacă încercați să-l convingeți să renunțe la acele sentimente. În schimb, acceptându-i-le îl veți face să se simtă înțeles, ceea ce înseamnă că își poate opri lupta. E cel mai important lucru pe care îl puteți face pentru a vă asigura copilul în legătură cu senzația sa că lucrurile nu sunt corecte:

În loc să vă certați: „Sigur că ai și tu ocazia uneori să fii primul, nu mai exagera.

Empatizati: „Ți se pare că tu niciodată nu ești primul, nu-i așa?”

2. Concentrați-vă pe ceea ce fiecare copil vrea, în loc să vă lăsați prinși în jocul comparațiilor sau al competiției. Când copiii vă acuză că îl favorizați pe unul dintre ei, vei ști în mod intuitiv că acesta este o acuzație serioasă dintr-un anumit punct de vedere. Vă transmit că nu le oferiți suficientă iubire și protecție pentru că le acordați fratelui sau surorii. În mod evident puteți cădea în capcană și să încercați argumentați cine și ce primește. Dar e o bătălie pe care nu o veți câștiga niciodată. Data viitoare:

În loc să vă certați: „Nu i-am dat lui mai mult – uite, ați primit la fel! „

Recunoașteți nevoia pe care o exprimă copilul față de fratele său și asigurați-l din nou că resursele sunt suficiente pentru toată lumea: „Se pare că ești gata pentru o nouă porție de fidea. Arată-mi cât de mult mai vrei și o să-ți pun în farfurie.”

3. Oferiți bunuri materiale în funcție de nevoi; asigurați-vă că iubirea este însă fără limite. Dacă unuia dintre copii i-au rămas mici tenișii, iar celuilalt îi sunt încă buni, explicați-le că de data asta este rândul Asiei să primească încălțăminte nouă, în vreme ce Amira va primi atunci când îi vor rămâne mici pantofii pe care îi are acum. Fiți atenți să o ajutați pe Amira să-și depășească invidia atunci când Asia va intra țanțoș în casă cu tenișii cei noi.

„Cred că ți-e greu să o privești pe sora ta primind ceva nou, în timp ce tu nu primești. Nu te îngrijora, o să ai și tu nevoie de încălțăminte, o să primești și tu. Apoi, dați-i o îmbrățișare strânsă.

4. Să nu vă fie teamă să tratați diferit copiii. În mod interesant, mai multe studii în cadrul cărora copiii au fost intervievați despre cum se poartă părinții cu ei și cu frații lor, au arătat că cei mici nu au o problemă în a fi tratați diferit dacă sunt de părere că rezultatul este corect. E posibil să vă facă viața grea pentru că celălalt copil se culcă mai târziu, dar va înțelege că fratele mai mare are nevoie de mai multe privilegii și de mai multe responsabilități. De fapt, ar fi de dorit să stați de vorbă cu fiecare copil înainte de ziua lui de naștere. Pentru ce noi responsabilități se cred pregătiți de-acum?

5. Învățați-i pe copii noțiuni „juridice” de bază, astfel încât să poată să se raporteze la ideea de corectitudine și să nu fiți nevoiți să jucați rolul imposibil de judecător.

● Unul împarte, celălalt alege. Imediat ce copilul mic a învățat să arate, renunțați la a mai împărți voi porțiile de mâncare sau chiar înghețata. Aceasta va deveni o permanentă competiție pentru cine primește mai mult. În schimb, desemnați un copil care să separe porțiile sau să pună în farfurii (sub supravegherea voastră), iar celălalt copil va putea alege cine primește fiecare porție.

● Transcrieți pe hârtie! Încă dinainte să poată citi, copiii au un respect enorm pentru puterea cuvântului scris. Lăsați-i să ajungă la o înțelegere și ajutați-i să o scrie pe hârtie și să o semneze cu propria lor „semnătură”. „Gabriel și Irina au convenit că Gabriel va apăsa mereu butonul la lift atunci când urcăm, iar Irina îl va apăsa mereu atunci când coborâm, indiferent de liftul în care ne aflăm.”

6. Umpleți rezervorul fiecărui copil. Motivul pentru care copiii intră în competiție este pentru a-și asigura supraviețuirea atunci când se confruntă cu pericole sau când resursele sunt insuficiente. Prin urmare, rolul vostru de părinți este să-l iubiți pe fiecare copil în partea astfel încât să nu ajungă niciodată să se întrebe dacă e posibil să-l iubiți mai mult pe celălalt. Dacă știe că iubirea pe care i-o purtați este fără limite,  atunci un astfel de dezechilibru ar fi imposibil. În practică, acest lucru înseamnă:

● Îl căutați pentru a-i da îmbrățișări și a-i oferi zâmbete, pentru a vă uita împreună seara pe geam la stele și doar ca să-i spuneți că sunteți fericiți că îi sunteți părinte.

● Atunci când are nevoie de voi, va veni. Dacă aveți mâinile ocupate, vă cereți scuze și spuneți în cât timp credeți că vă puteți ocupa de el; apoi, vă țineți de promisiune .

● Îl surprinde cu bilețele, semne și activități. Toate acestea presupun ceva energie mentală, de care părinții pot să nu dispună uneori. O soluție este să treceți bilețelele pe lista cu lucruri de făcut, astfel încât în fiecare săptămână să aveți ceva simbolic pregătit pentru fiecare dintre copii.

● Vă faceți timp pentru Timp special și alte practici de prevenire a conflictelor. Din când în când, luați câte unul dintre copii într-o aventură specială după’amiezele de sâmbătă. Dacă se ceartă cine să meargă în prima sâmbătă, iar ceilalți copii trebuie să mai aștepte câteva săptămâni până vine rândul, puteți îndulci înțelegerea pentru aceștia din urmă propunându-le aventuri mai lungi.

Pat supraetajat cu tobogan si scara cu sertare MANUEL

Niciodată să nu faceți comparații

Dacă nu sunt în stare să fiu cel mai bun dintre cei mai buni, măcar să fiu cel mai groaznic! –  Adele Faber

Cei mai mulți dintre noi suntem tentați să facem comparație între copii. E firesc, atunci când suntem nervoși, să ne gândim că vom motiva unul dintre copii oferindu-i exemplul strălucit al fratelui său sau surorii sale. Iar atunci când suntem impresionați, e foarte posibil că primul lucru care ne vine minte și care ne iese pe gură să fie o comparație. „Nici măcar sora ta nu a înscris trei goluri dintr-o singură partidă!” Problema este că aceste comparații întăresc modul în care noi gândim despre copii și, în consecință, modelează felul în care ne purtăm cu ei. Poate chiar mai grav, fiecare comparație pe care o facem, îi încurajează pe copii să se compare între ei.

Frații ai căror părinți fac comparații prin care îi compară unul cu celălalt sunt mai predispuși să intre în competiție și să se certe, iar acest lucru nu este de mirare. Știu pe cine trebuie să învingă; au ajuns la această concluzie pentru că au tot auzit comparațiile:

„Nu poți să te pui și tu la teme imediat, așa cum face fratele tău? Nu e nevoie să comparăm pentru a le demonstra ceva copiilor. Este suficient să le spunem:  „Regula este să vă faceți temele imediat după școală, înainte de joacă.”

S-ar putea să vă surprindă, dar același lucru se aplică și mesajelor pozitive care alimentează, la rândul lor,  competiția. E posibil ca unul dintre copii să se simtă bine când îi spuneți: „Ești băiatul meu cel bun… nu mă necăjești niciodată cum o face fratele tău.” Dar nu doar că băiatul va resimți de acum o presiune enormă pentru „a fi bun” însă va fi și motivat să-l facă pe fratele său să rămână în ipostaza de copil „rău”.

Cum puteți renunța la obiceiul de a compara copiii?

Descrieți ce vedeți. Sau descrieți ce vă place. Sau descrieți ce nu vă place. Ori descrieți ce trebuie făcut.

Deci, în loc de: ” Ioana, nu ți-ai făcut partea ta de curățenie, uite cât de mult am făcut deja fratele tău.”

Descrieți ce vedeți și ce trebuie făcut: „Ioana, nu te văd făcând curățenie la cuburi… trebuie puse în cutii. Chiar acum.”

În loc de: „Aș vrea ca sora ta să exerseze la fel ca tine. Tu cânți deja la pian mult mai bine decât ea.”

Descrie ce vedeți și ce vă place: „Maria, te-am auzit cum ai exersat la pian jumătate de oră. Sunt foarte impresionat de cum te-ai descurcat la partea aceea dificilă. Sună atât de lin acum!”

Dacă sunteți atenți veți constata că toate comparațiile încep în mintea voastră. Este mai ușor să le opriți acolo decât atunci când se află pe vârful limbii. Reformulați gândurile ca și cum ați avea un singur copil. Prin urmare, spre exemplu, dacă vă surprindeți gândind „Ioana nu este o elevă la fel de bună ca și Alexandra”,  impuneți-vă să reformulați „Sunt preocupat că Ioana nu pare să fie prea atrasă de școală.”

Și dacă frații se compară între ei?

Mintea oamenilor pare să aibă tendința de a compara iar dacă suntem norocoși vom învăța să ne înfrângem această pornire pe măsură ce înaintăm în vârstă și dobândim și mai multă înțelepciune. De ce să facem asta? În definitiv, întotdeauna va exista cineva care compară în favoarea sau în defavoarea uneia sau alteia dintre părțile implicate, indiferent de domeniul de activitate.

Cu toate acestea, copiii încă își definesc identitatea, parțial raportându-se la alții:  Da, și eu sunt așa ca ea… Nu, eu nu sunt așa ca el. Așa că se vor compara în mod inevitabil unul cu celălalt.

Atunci când unul dintre copii face comentarii prin care se compară cu fratele său,  pregătiți-vă să răspundeți abordând valoarea individuală a copilului, și nu poziția pe care se află aceasta în raport cu cea a altor persoane: „În momentul acesta, mă interesezi tu, cum te simți, ce vrei, ce faci. Tu ești Ada mea. „

Acest lucru este extrem de important atunci când copiii cred că frații lor au fost binecuvântați cu ceva ce ei nu au și își doresc cu ardoare.

Acest articol face parte din seria de articole despre frati, serie dedicata parintilor cu doi copii, asa cum este si cazul meu, si nu numai. Izvorul inspiratiei mele pentru a veni catre voi cu aceste articole valoroase despre frati este Laura Markham, celebrul psiholog american ce ofera parintilor sfaturi concrete si usor de aplicat despre ceea ce inseamna parentingul bland.

Sper sa va fie de mare folos toate aceste informatii, sa le recititi, cum si eu am nevoie sa o fac si sa puneti in practica tot ce este folositor pentru voi.

Cu drag,

Alina