Despre mine

Povestea mea
În 2015 am devenit mamă pentru prima dată, iar în 2017, pentru a doua oară.
Am ales pentru primul copil, când avea 1 an și 8 luni, o grădiniță Montessori – din teama de a-l da la o grădiniță de stat – în timp ce o aveam acasă și pe cea de-a doua născută, de doar o lună.
După un an și ceva de mers la grădiniță și după ce ne-am familiarizat cu ceea ce înseamnă Montessori în viața de zi cu zi, am realizat cât de mult ne-ar ajuta și pe noi un astfel de mobilier – exact cel pe care îl foloseau copiii la grădiniță – în propria noastră casă. A fost nevoie doar să pun sămânța în minte, iar de acolo a început tot parcursul meu pe acest drum.
Parcursul meu profesional s-a schimbat complet. Deși sunt licențiată în științe economice, m-am specializat ulterior în design interior și tâmplărie, dintr-o reală sete de cunoaștere. În atelier, prin lucrul direct cu sute de familii, am acumulat, de fapt, cea mai valoroasă experiență – pe partea tehnică, dar și în implementarea concretă a soluțiilor în locuințele lor.
Cum am ajuns să fac ceea ce fac
Mama fiind, am fost inspirată să creez mic mobilier care îi ajută pe copii să fie autonomi, având acces ușor la lucrurile lor.
După ce am făcut cu mâinile mele prima bibliotecă Montessori pentru copiii mei și am văzut cât de mult mă ajută acest tip de mobilier, au urmat dulapuri pentru haine și alte piese de mic mobilier. Da, da, am făcut cu mâinile mele din curiozitate, creativitate și atracția pentru DIY, fiind autodidactă și punând multe întrebări.
Am știut foarte clar că vreau să ajut și alți părinți și că vreau să pornesc pe acest drum în care să creez și să aduc valoare și în viețile altor părinți, ca și mine. Am format în timp echipa și am dezvoltat partea de paturi, de la modele simple de pat-căsuță, la modele mai complexe, apoi la paturi supraetajate și am ajuns la ansambluri cu tobogan și dulapuri în formă de căsuță sau cu forme inspirate din clădirile din Amsterdam.
Am început temătoare și fără experiență în lumea antreprenorială, dar pasiunea pentru lemn și motivația mea de a ajuta părinții în amenajarea camerei copiilor m-au ajutat să fac față oricărei situații care a apărut în drumul meu ca antreprenor și creator de mobilier pentru copii. Mă informez, învăț și mă dezvolt constant, citesc din toate domeniile care mă interesează, particip la cursuri și întâlniri cu oameni din industrie și asta mă ajută mult să rămân ancorată.
Astăzi ofer clienților mei o gamă largă de produse, astfel încât, atunci când lucrezi cu mine, rezolvi totul cu un singur om.
Îți pun la dispoziție consultanță și producție de mobilier: pat, dulap pentru haine, dulap pentru jucării, birou, raft pentru cărți, saltea, textile, pernă pentru copil, pilotă. Totul pentru camera copilului, rapid și într-o manieră ușoară.
Lucrez cu părinți care au copii de 0-15 ani și livrez produsele în orice oraș din România.
Fac acest lucru prin metoda mea personalizată, în care combin un proces tehnologic bine pus la punct și atenția la detalii cu recomandări de design interior – de la cromatică și îmbinarea elementelor decorative, până la siguranța copilului și eficientizarea spațiului disponibil.
La toate acestea adaug o atitudine pozitivă și lucrez mereu cu zâmbetul pe buze.
Lucrând cu mine, vei avea parte de durabilitatea produselor, siguranța copilului, confort, materiale naturale, un spațiu organizat, estetică și o cameră de poveste pentru copilul tău.
Îți promit că te vei simți înțeles/înțeleasă și vei fi bucuroasă că ai făcut cea mai bună alegere atunci când ai decis să lucrezi cu mine.
Sunt aici să te ajut și, dacă ai nevoie de mai multe detalii, îți aștept emailul la: contact@mamasilemnul.ro
Cu apreciere,
Alina
Ce spun părinții
Descoperă povești, idei și inspirație – toate din experiențele reale ale părinților cu care am lucrat!
Calitate, atenție la detalii și siguranță sunt primele cuvinte care îmi vin în minte. Pătuțul este absolut superb, a fost ușor de montat ( chiar și de o singură persoană).
Recomand, cu cel mai mare drag! 🤍
Patul este de foarte buna calitate, recomand protectia peste lemn si salteaua de 12 cm inaltime.
Se doarme excelent, iar copilul adora efectiv patul. Nici nu am simtit ca am tranzitionat la un alt pat, a fost dragoste la prima vedere. Recomand 💯!!!
Multumim!
Recomand cu mare drag!
Comunicarea a fost excelentă , s-a respectat exact ce am stabilit .Echipa foarte profesionista. Recomand!
Cei mici sunt foarte incantati de el
Recomand cu drag !
Avem varianta cu usita dar nu este necesara pe moment.
10/10 la calitate si usurinta de montaj
Sunt multumit de achizitie
Materialele sunt de înaltă calitate, finisaje perfecte, design de nota 10!
Alina este foarte drăguță și receptivă. Am avut o comunicare foarte eficientă.
Recomand cu drag, inclusiv produsele textile!
Frumos lucrat, livrat inainte de termen, o colaborare permanenta pe perioada lucrarilor!
Multumim
Pentru ca între timp, a mai apărut o membra a familiei, ne era necesar un pat mai mare, m-am gandit si i-am scris Alinei ideea mea: sa modificam patul de 120 pt a obține unul de 160.
Am avut emoții despre cum va reactiona, insa a fost incredibil de receptiva.🥰
După nenumărate modificări de dimensiuni, cote si modele de pat( Mulțumesc Alina încă o data ca m-ai suportat) în mai a ajuns patul nou, 160x 200.
Dormim nemaipomenit, eu și fetitele de 1 și 4 ani.
Bonus, s-a păstrat praful de somn de la primul pat!😴
O recomand pe Alina pentru profesionalism, dar în primul rand pentru empatie și răbdare!🩷
Patutul vine cu instructiuni si toate accesoriile necesare pentru montaj.
Recomand daca vreti ceva de calitate si safe pentru copil.
Patul realizat ne-a depasit toate asteptarile, toate cerintele noastre au fost puse in practica, iar dna Alina ne-a oferit si sfaturi foarte utile. Suntem foarte incantati si multumiți de pat si noi parintii, dar mai ales fetita, ca are “pat de fetita mare” 🤍 Recomand cu toata increderea! ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️
Alina este super cool, m-a ajutat cu raspuns promt la orice intrebare!
Patul impreuna cu salteaua, sunt best match! este foarte frumos patul si salteaua este fix ce trebuie!
P.S. asa mi-am dezvatat copilul sa nu mai vrea in brate, inainte de dodo! 😬
Salteaua, pernele și lenjeria sunt la fel de minunate.
De acum eu dorm liniștită în fiecare seară știind că este în siguranță și nu exista șanse de a pica din el.
Mulțumim Alinei pentru colaborare și amabilitate ❤️, cat si celor din echipa care au contribuit la această experiență minunată!
P.S. Va urma cu siguranță o nouă comandă în viitor, ne dorim mult și o bibliotecă, sunt foarte frumoase!
Livrarea si montajul s-au facut la timp si calitatea produselor corespunde asteptarilor noastre.
Am colaborat minunat cu Alina. Mereu m-a ajutat cu orice sfat aveam nevoie fie legat de pat, culoare sau chiar si bebe.
Calitatea este minunata! Miroase a LEMN in camera ceea ce este MINUNAT! Detaliile si atentia cu care e lucrat patul fac diferenta. In plus, biblioteca este superba si asa am reusit sa optimizam spatiul foarte bine in camera.
Multumim!
Atentia la detalii, profesionalismul, implicarea, punctualitatea, creativitatea, increderea pe care o ofera, dar si energia pozitiva pe care o transmite..o definesc in totalitate!
Legat de patut..este o poveste! 🥰 Alesia e fericita pentru ca are casuta ei, unde doarme cel mai bine.
Tot la Alina am apelat si pentru saltea, lenjerii, aparatoare etc. Ea s-a ocupat de absolut tot!
Iti multumim, „Mama si lemnul“! ❤️
Mulțumim pentru promptitudine și pentru toate sfaturile, indicațiile date prin telefon, astfel soțul a reușit singur să monteze patul.
Vă mulțumim! 🤗🥰
P.S Cu siguranță vom mai comanda și alte produse 🤗