Zilele trecute am pus câteva întrebări în stories despre amenajarea camerei copilului. Fac asta din când în când pentru că, deși discut aproape zilnic cu părinți despre camere, paturi și mobilier, îmi place să văd ce se întâmplă în mod real în casele voastre.
La întrebarea despre cea mai mare provocare din camera copilului au apărut două răspunsuri care m-au făcut să zâmbesc. Nu pentru că sunt amuzante, ci pentru că le aud de ani de zile.
„Este prea aglomerată.” și „Lucrurile nu au toate un loc al lor.”
Și m-am gândit imediat la toate mesajele pe care le primesc de la mame care îmi spun că nu mai înțeleg unde dispar spațiile din casă. Pentru că atunci când copilul este mic, ai impresia că nu are nevoie de multe. Apoi apar jucăriile. Apoi cărțile. Apoi hainele. Apoi materialele pentru grădiniță. Apoi colecțiile de pietricele, mașinuțe și tot felul de comori pe care noi nu avem voie să le aruncăm.
Și, fără să îți dai seama, camera începe să pară tot mai mică.
În multe dintre discuțiile pe care le am cu părinții, primul impuls este să creadă că au nevoie de o cameră mai mare. Dar de foarte multe ori nu asta este problema. Problema este că spațiul nu lucrează pentru familia respectivă. Și cred că aici se face o confuzie foarte mare atunci când amenajăm camere pentru copii. Ne concentrăm foarte mult pe cum va arăta camera și prea puțin pe cum se va trăi în ea.
Știu și eu cum este.
Văd zilnic imagini superbe pe Pinterest. Mamele le salvează, se inspiră, dar între o fotografie și viața reală există o diferență uriașă.
În fotografie nu vezi copilul care își caută pijamaua seara, nu vezi jucăriile care trebuie strânse, nu vezi părintele care încearcă să găsească rapid un tricou curat într-o dimineață aglomerată.
Așteptări VS Realitate
Nu vezi toate lucrurile mici care se repetă zi de zi!
Tocmai de aceea mi-a atras atenția și un alt răspuns din sondaje.
Când am întrebat ce și-ar dori să obțină printr-o amenajare mai bună, răspunsurile s-au împărțit aproape perfect între mai multă ordine și mai multă autonomie pentru copil.
Iar eu cred că cele două merg mână în mână. Pentru că de fiecare dată când un copil poate face ceva singur, viața întregii familii devine puțin mai ușoară.
- Când își poate lua singur o carte.
- Când poate ajunge la hainele lui.
- Când poate pune o jucărie la loc fără să ceară ajutor.
- Când poate urca și coborî în siguranță din pat.
Nu par lucruri spectaculoase, dar adunate, zi după zi, fac o diferență enormă
Poate de aceea spun atât de des că eu nu simt că vând doar mobilier. Dacă ar fi doar despre lemn, dimensiuni și culori, probabil m-aș plictisi foarte repede.
În realitate, discuțiile mele sunt despre cum doarme copilul, despre cât de mică este camera, despre frați care împart același spațiu, despre părinți care își doresc mai multă ordine și mai puține certuri pe tema strânsului jucăriilor.
Sunt despre viața care se întâmplă în jurul mobilierului.
Și poate tocmai de aceea una dintre cele mai mari bucurii ale mele nu este când livrăm un pat. Este când primesc peste câteva luni un mesaj de la o mamă care îmi spune că alegerea făcută chiar îi face viața mai ușoară.
- Că au mai mult loc de joacă.
- Că cel mic face mai multe lucruri singur.
- Că încăperea pare mai aerisită.
- Că nu mai simte haosul de dinainte.
Pentru că o cameră frumoasă îți atrage privirea, dar o cameră bine gândită îți face viața mai ușoară.
Iar dacă mă întrebi pe mine, asta ar trebui să fie primul lucru pe care îl căutăm atunci când amenajăm camera unui copil.
Mama și lemnul. Creat pentru copil. Făcut să reziste.
Să-ți fie de ajutor și mulțumesc că ai fost și astăzi aici!
Cu bucurie,
Alina